Articol nou

Creat 01/04/2012 11:52:42 | Ultima modificare 01/04/2012 12:00:13
Astfel, un grup de oameni sau companii colectau prime de bani (premium) în schimbul promisiunii de a plăti o despăgubire (indemnity - indemnizatie) proprietarului corabiei în cazul pieirii acesteia. Aceşti asigurători creau un fond comun şi ofereau promisiunea de-al utiliza, de a achita despăgubiri celor asiguraţi, la survenirea riscului.
La etapele incipiente ale acestui proces, dacă se producea un caz asigurat, asigurătorul era nevoit să vîndă o anumită proprietate (sau să scoată bani de pe contul în bancă) şi să achite despăgubirile asiguratului. Acest principiu, apropo, e folosit pînă în prezent de Corporaţia Lloyd.
De la începutul secolului al XVIII-ea şi până în secolul al XlX-ea, pe plan internaţional s-au practicat trei mari forme de asigurări: maritime, de incendiu şi de viaţă. Progresele acestora sunt strîns legate de dezvoltarea activităţii economice şi evoluţia dreptului.
Prima poliţă de asigurare maritimă dovedită până azi a fost semnată în anul 1347 la Genova, iar prima intervenţie a statului pe piaţa asigurărilor datează din anul 1435. Prin ordonanţa de la Barcelona, dată de Jacques I d'Aragon se reglementau clauzele contractului de asigurări maritime. Două secole mai tîrziu, creşterea puterii maritime engleze este însoţită de o dezvoltare foarte importantă a camerelor de asigurări maritime, care vor conduce la apariţia societăţii Lloyd's.
Odată cu dezvoltarea modului de producere capitalist, ca trăsătură specifică a asigurării burgheze devine obţinerea profitului. Asigurarea trece din forma “de frăţie” în cea „comercială”, transformîndu-se într-o activitate obişnuită de comerţ. La etapa iniţială a apariţiei societăţii burgheze forma de bază era asigurare maritimă. Creditorul oferea proprietarului corabiei o suma de bani necesară pentru organizarea expediţiei, cu condiţia, că în cazul rezultatului pozitiv al expediţiei, această sumă va fi returnată împreună cu procente stabilite de către părţi. În cazul în care corabia şi marfa vor pieri, proprietarul corabiei era eliberat de obligaţia de a returna suma primită de la creditor şi procentele. În sec.XIV-lea forma notarială a împrumutului maritim, ce era destul de complicată, a fost înlocuită de poliţa bănească, ce era emisă de asigurător proprietarului corabiei, ca dovada încheierii contractului. Prima poliţă a fost emisă în Barcelona în anul 1374. Iar în anul 1468 apare Codul din Veneţia al asigurărilor maritime. Apoi asigurarea maritimă se dezvoltă rapid în Anglia, unde în anul 1601 a fost adoptat primul act juridic, ce a reglementat constituirea unor instanţe speciale, ce soluţionau conflicte din domeniul asigurărilor maritime.
Sfera primară de aplicare a eforturilor companiilor de asigurare a fost asigurarea de incendii. În oraşele secolului XV-XVII-lea, majoritatea caselor erau construite din lemn şi exista un risc sporit de incendiu. De aceea, orăşenii erau gata să plătească o anumită sumă de bani companiilor de asigurare, care la rîndul lor, le promiteau la survenirea incendiului două lucruri: primul - serviciile pompierilor (localizarea focului pentru preîntîmpinarea răspîndirii acestuia asupra construcţiilor vecine) şi al doilea - de a plăti persoanelor asigurate o despăgubire care ar acoperi cheltuielile necesare pentru angajarea specialiştilor care ar repara sau ar reconstrui locuinţa arsă.
Paralel cu fondurile de asigurare împotriva incendiilor au fost create fonduri de asigurare de viaţă.
Primele societăţi de asigurare au apărut la sf.sec.XVII-lea în Anglia, Franţa, Italia, Danemarca, Suedia. În a doua jumătate a sec.XIX-lea au apărut uniuni da asigurare de tip cartel şi concern, ce erau formate din zeci de societăţi de asigurare. Au fost create şi primele societăţi internaţionale de asigurări - ruseşti, austriece, suedeze. Intens se dezvoltau noi tipuri de asigurări comerciale, iar pe baza lor au apărut multe forme, modalităţi, variante noi de asigurări.
Un loc deosebit în dezvoltarea asigurărilor o ocupă Anglia, în care în anii 80-ci al sec.XVII-lea au apărut primele societăţi de asigurare în domeniul asigurării de la incendiu. Ca imbold pentru apariţia acestora, a servit incendiul ce a avut loc la Londra în anul 1666, în care au pierit 70 mii persoane. În aceiaşi perioadă apar primele societăţi de asigurare în domeniul asigurărilor riscurilor maritime: Franţa în anul 1686 (Paris), Italia оn anul 1741 (Genova), Danemarka în anul 1741 şi Suedia în anul 1750.
În asigurările internaţionale vădit s-a evidenţiat corporaţia engleză Lloyd, care este astăzi cea mai mare şi importantă piaţă internaţională de asigurări şi cel mai mare centru informaţional privind comerţul şi navigaţia maritimă. Corporaţia Lloid a apărut din Casa de cafea Lloid, proprietarul căreia era Edvard Lloid. Prima menţiune despre casa de cafea a lui Loid a fost semnalată în anul 1688. În acest local, aveau loc întîlniri regulate al comercianţilor, asigurătorilor şi proprietarilor de corăbii. Din anul 1696 Edvard Lloid începe pubicarea unui ziar de asigurări Lloid News, iar din 1734 apare Lloid List. Оn anul 1760 în sistemul lui Lloid apare prima societate de clasificare din lume - registrul de corăbii. În anul 1871, prin actul Parlamentului englez, uniunea asigurătorilor Lloid a obţinut statut oficial de corporaţie al asigurătorilor.
Patria asigurărilor de viaţă e considerată Anglia, în care în anul 1699 pentru prima dată a apărut o organizaţie profesionistă, ce se ocupa cu asigurarea orfanilor şi văduvelor, iar apoi a fost creată compania de asigurări Eckvatedl, ce se ocupa cu asigurări de persoane.
Patria reasigurărilor este considerată Germania. Prima companie de reasigurare a fost fondată de Cologne în anul 1846, apoi a apărut Societatea de reasigurare de la Munhen. În 1885 apare "Societatea rusă de reasigurare", ce se ocupă de reasigurarea riscurilor de incendii. Din sec. XIX-lea pe poziţiile din frunte se află uniuni de asigurare de tip cartel şi concern. Un cartel puternic a fost creat în 1874 la Berlin, ce purta caracter interanţional şi era constituit din 16 societăţi de asigurare (ruseşti, suedeze, austriece ş.a.) În anul 1920 el îngloba deja 230 societăţi din 26 de ţări. Factorii determinanţi, care au condus la apariţia asigurărilor contemporane, sunt cei economici şi sociali, dar cel mai important – apariţia unei activităţii raţionale capitaliste cu orientare spre valorile raţionalităţii formale.
Dintre factorii economici vom menţiona :
a) Schimbarea condiţiilor economice generale. Trecerea de la o economie exclusiv agricolă la una diversificată (breasla, industrie, comerţ) a dus la creşterea şi adîncirea raporturilor dintre oameni şi implicit, a cauzelor generatoare de pagube. De asemenea, importanţa banilor în relaţiile comerciale a favorizat ideea compensaţiei băneşti a pagubelor;
b) Dezvoltarea schimburilor internaţionale. Succesul marilor tîrguri şi înmulţirea expediţiilor pe mare au arătat necesitatea asigurării mărfurilor şi navelor împotriva riscurilor în timpul transportării.
La rîndul lor, factorii sociali se referă la:
a) Accentuarea procesului de urbanizare. Concentrarea populaţiei în oraşe şi apariţia noilor tipuri de locuinţe au încurajat apariţia evenimentelor producătoare de pagube;
b) Organizarea breslelor care a favorizat solidaritatea acestor grupuri, în care membrii lor îşi acordau ajutor reciproc în caz de pagube.
Dezvoltarea societăţii a dus, pe de o parte, la creşterea avuţiei naţionale, iar pe de altă parte, a plasat omul în procese de producţie mai complexe, cu un grad de periculozitate mărit. A sporit astfel interesul omului pentru acţiunile de previziune. Secolul XIX-lea e marcat de o nouă etapă în dezvoltarea asigurărilor, fapt legat de implicarea activă a statului în asigurări. Înţelegănd rolul enorm economic şi social al asigurărilor, statul doreşte să se folosească de avantajele lor în interes propriu.
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one